fetiţa cu inima de aur

A fost odată o feţiţă care avea inima din aur. Altfel nu era cu nimic diferită de orice altă fetiţă. Părinţii ei, oameni sărmani, deşi ştiau de aurul din pieptul fetei, trăiau fericiţi în sărăcie şi iubire. Într-o seară, pe când se pregăteau de culcare, oamenii noştri auziră bătăi puternice în uşă.

- Bună seara, oameni buni! se năpusti asupra lor salutul exagerat zâmbitor al unuia dintre cei doi oaspeţi neaşteptaţi, atunci când tatăl deschise uşa. Se vedea că nu sunt de prin zonă, purtau haine de oraş, pălării înalte, pelerine lungi şi pantofi ce fuseseră lucioşi înainte de a coborî din trăsura lucitoare care acum îi aştepta în drum cu cei patru cai negri, graşi, strălucitori de atâta ţesălat, tropotind nerăbdători şi vizitiul ce moţăia pe capră în uniforma lui cu fireturi şi epoleţi stufoşi.

- Bună seara, răspunse stins tatăl, privind întrebător la cei doi.

de la problemă la tragedie

Despre externalităţi, problema călătorilor clandestini şi tragedia proprietăţii comune (articol publicat în secţiunea "Discuţii" din revista GQ / oct-dec 2011).

Tot ce facem are efecte în lumea din jur. Pozitive sau negative, vizibile mai mult sau mai puţin, acum sau mai târziu, efectele există. Întrebarea care se pune este dacă ni le asumăm sau nu. Când vine vorba de activităţile economice, aceste efecte externe, conexe activităţii principale, se numesc „externalităţi” şi pot fi de natură socială – atunci când sunt afectaţi oameni fără legătură directă cu afacerea respectivă – sau de mediu – când cea care suferă în tăcere este natura. Câteodată externalităţile pot fi pozitive din punct de vedere social, generând pentru agentul economic „problema călătorului clandestin”, denumirea putând fi interpretată ad litteram: introducerea mijloacelor de transport a atras după sine şi apariţia primilor blatişti, emisia radio - TV a înălţat antene ilicite spre cer, iar reţelele de electricitate nu au rămas nici ele neparazitate. În acest caz, ce e rău pentru business e mană cerească pentru cei ce folosesc serviciul fără să plătească pentru el. Dar cum clandestinitatea, fireşte, este în afara legii, externalităţile pozitive sunt practic interzise muritorilor de rând. Nici mediului nu îi este dat să se bucure fără bani de eventuale efecte adiacente vreunei activităţi economice, cel puţin eu, unul, nu am aflat de un astfel de caz. Dar să sufere i se întâmplă adesea. Iar atunci când natura suferă, mai devreme sau mai târziu suferim şi noi.

o problemă de matematică

Se de următoarea formulă: 

VNS = VB - Dm - Dn - P - R

unde: 

VNS este Venitul NET Sustenabil

VB este Venitul Brut

Dm este Deprecierea Mijloacelor Fixe angajate

Dn este Deprecierea Capitalului Natural, Social şi Cultural

P reprezintă Costurile de Prevenire a Distrugerii Capitalului Natural, Social şi Cultural

R reprezintă Costurile de Refacere a Capitalului Natural, Social şi Cultural Distrus

Se cere să se calculeze valoarea VNS pentru proiectul RMGC.

Nu crezi în fulger până nu loveşte lângă tine

Andreea, colega mea de la MaiMultVerde, va împlini 26 de ani în noiembrie. În luna august a fost diagnosticată cu condroblastic osteosarcom, tumoră malignă de os femural cu invazia muşchiului.

A început tratamentul imediat după descoperirea tumorii şi a făcut deja două şedinţe de chimioterapie înainte de operaţie la Anadolu Medical Centre din Istanbul. Pe 3 octombrie este programată operaţia care o costă aproximativ 25.000 EURO. Prin operaţie va fi extirpată tumora şi i se va pune o proteză de şold. După operaţie ar mai trebui să facă cca 14 şedinţe de chimioterapie, cu un cost de cel puţin 3.000 EURO/şedinţă.

Contul pentru donaţii este RO18BTRL04601201S65262XX deschis la Banca Transilvania pe numele Andreea Popescu.

orbii şi elefantul (fabulă indiană)

It was six men of Indostan

To learning much inclined,
Who went to see the Elephant
(Though all of them were blind),
That each by observation
Might satisfy his mind.

Park(ing) Day

M-as bucura să mai văd, chiar şi pentru o zi, parcările transformate în ce au fost înainte de a fi parcări.

În jurul blocului cu opt scări, 320 de apartamente şi cca 1.000 de locatari, din Drumul Taberei, în care am copilărit (până pe la 26 de ani) ar apărea întâi trotuarele. În faţa blocului, unul larg pe care mi-am rupt de atâtea ori genunchii căzând cu patinele cu rotile, pe care mi-am lăsat primii dinţi de lapte într-o “luptă dreaptă” cu prietenul zis Pinocchio, pe care am învăţat să merg cu bicicletele vecinilor, pe care iarna făceam cazemate din zăpadă, iar vara jucam "frunza", pe care desenam cu creta de fiecare 1 iunie acelaşi glob pământesc, cu trei feţe zâmbitoare de copii în prim plan - una albă, una galbenă şi una neagră - iar deasupra cu o eşarfă cu mesajul "PACE!", purtată în ciocuri de doi porumbei albi, lucrare ce îmi aducea de fiecare dată un premiu la concursul "Desene pe asfalt". 

pseudo-dileme (sau "de ce a trecut puiul strada?")

Clark Kent este jurnalist. Un om obişnuit: are o casă, maşină nu are dar nici nu îi trebuie, are o slujbă, un şef al dracu’, o iubire mai mult sau mai puţin mărturisită dar, bineînţeles, împărtăşită, mici bucurii, mici probleme, dileme existenţiale ... în fine, ca tot omul. Nu mă feresc să spun, Klark Kent e un anonim. Acum, serios, a citit cineva vreun articol scris de Clark Kent? Voila! Anonim. Si totuşi ...

Clark Kent e şi super-erou. OK, teoretic asta i se trage de la super-puteri, ele fac ca atunci când iubita, vecinul, oraşul, preşedintele sau planeta sunt în pericol să-şi dea jos hainele comune, să rămână în costumul special şi să intervină. Dar oare e numai asta? Nu de puţine ori Superman a fost aproape de a-şi pierde viaţa – căci, deşi super-special, nu este nemuritor – şi totuşi asta nu l-a împiedicat să acţioneze în continuare. Eu zic că acesta e de fapt elementul care îl scoate din anonimat şi îl propulsează în superstardome. Cum ar fi fost, de exemplu, ca atunci când a avut de ales între a învârti planeta în sens invers pentru a da timpul înapoi, respectiv a se împăca cu moartea lui Lois Lane, Clark Kent să cadă pe gânduri? „Hmm, oare ce să fac?” Mai mult, să întrebe în dreapta şi-n stânga:

- Nu vă supăraţi, credeţi că e OK să dau timpul înapoi?

- Cum să dai timpul înapoi?!

- Ei ... ştiu eu cum, întrebarea e dacă e OK.

- Nu ştiu ce să zic ...

- Nu-l dau mult, doar câteva minute

- Dar acum câteva minute eu tocmai am câştigat la Loto!

- Dar, ştiţi, Lois ...

- Care Luis domn’e?

- Lois, nu Luis ...

Dialogul ar putea continua la infinit sau cel puţin până în momentul în care nici măcar întoarcerea timpului nu ar mai schimba nimic. Dar Clark nu întreabă, Clark se transformă în Superman şi acţionează, salvând tot ce era, în viziunea lui, de salvat. 

The End. Happy End.

maşina electrică

(articolul publicat în secţiunea "Discuţii" din revista GQ / iulie-septembrie 2011)

După Călăreţul Electric cu Robert Redford (Electric Horseman, 1979) şi Şoseaua Electrică a lui Eddy Grant (Electric Avenue, 1982), a venit timpul pentru maşina electrică. Iar de data asta nu este nici film, piesă de discotecă sau altă fantezie, este un fapt cât se poate de real.

Până nu de mult îmi părea destul de plauzibilă teoria conspirativă conform căreia amânarea lansării maşinii electrice de serie ar fi doar mâna petroliştilor care nu sunt încă dispuşi să-şi vadă amenințate câştigurile fabuloase. Nici acum nu sunt sută la sută convins că nu au şi ei contribuţia lor, dar dincolo de asta, o documentare mai amănunţită mi-a relevat multe alte motive pentru care maşinile noastre nu au dat încă pompa de benzină pe priza de curent. 

farmecul discret al ecologiei

(articolul publicat în secţiunea "Discuţii" din revista GQ / aprilie-iunie 2011)

Pe afacerişti nu-i convingi uşor. Ei sunt născuţi, crescuţi şi educaţi cu un scop precis: să câştige. Talentul antreprenorial le ţine loc de tată iar maximizarea profitului le este mamă bună, şi de aceea tot ce nu se subscrie acestui scop le este străin, de neînţeles, este împotriva firii lor. Or cum ecologia nu este tocmai o gâscă cu ouă de aur pe care să o pui seara pe cuibar iar a doua zi să te umple de bani, nu e de mirare că lumea afacerilor, a oamenilor care nu sunt dispuşi să-şi rupă din profit de dragul beneficiului dubitabil al planetei, a cam ţinut-o la uşă, unde, cel mult i-a mai aruncat din când în când câte o mână de grăunţe, să nu moară de foame. Asta până acum.

în Suedia, absolut adevarat! (primit pe mail)

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar a picat odata o grupa intreaga. Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA! Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.