Clark Kent este jurnalist. Un om obişnuit: are o casă, maşină nu are dar nici nu îi trebuie, are o slujbă, un şef al dracu’, o iubire mai mult sau mai puţin mărturisită dar, bineînţeles, împărtăşită, mici bucurii, mici probleme, dileme existenţiale ... în fine, ca tot omul. Nu mă feresc să spun, Klark Kent e un anonim. Acum, serios, a citit cineva vreun articol scris de Clark Kent? Voila! Anonim. Si totuşi ...
Clark Kent e şi super-erou. OK, teoretic asta i se trage de la super-puteri, ele fac ca atunci când iubita, vecinul, oraşul, preşedintele sau planeta sunt în pericol să-şi dea jos hainele comune, să rămână în costumul special şi să intervină. Dar oare e numai asta? Nu de puţine ori Superman a fost aproape de a-şi pierde viaţa – căci, deşi super-special, nu este nemuritor – şi totuşi asta nu l-a împiedicat să acţioneze în continuare. Eu zic că acesta e de fapt elementul care îl scoate din anonimat şi îl propulsează în superstardome. Cum ar fi fost, de exemplu, ca atunci când a avut de ales între a învârti planeta în sens invers pentru a da timpul înapoi, respectiv a se împăca cu moartea lui Lois Lane, Clark Kent să cadă pe gânduri? „Hmm, oare ce să fac?” Mai mult, să întrebe în dreapta şi-n stânga:
- Nu vă supăraţi, credeţi că e OK să dau timpul înapoi?
- Cum să dai timpul înapoi?!
- Ei ... ştiu eu cum, întrebarea e dacă e OK.
- Nu ştiu ce să zic ...
- Nu-l dau mult, doar câteva minute
- Dar acum câteva minute eu tocmai am câştigat la Loto!
- Dar, ştiţi, Lois ...
- Care Luis domn’e?
- Lois, nu Luis ...
Dialogul ar putea continua la infinit sau cel puţin până în momentul în care nici măcar întoarcerea timpului nu ar mai schimba nimic. Dar Clark nu întreabă, Clark se transformă în Superman şi acţionează, salvând tot ce era, în viziunea lui, de salvat.
The End. Happy End.