roger milla

Cât de bine o fi să promovezi un produs printre suporterii din România, cu un clip în care arăţi un gol împotriva echipei naţionale a ... României?





Nu mă credeţi? Voila!





Later edit: totuşi este golul doi înscris de Roger Milla împotriva Columbiei. Seamănă cu cel pe care ni l-a dat nouă, iar columbienii aveau echipamentul exact ca al nostru. My bad.

stella

Privindu-i reclamele am impresia că nu e pentru mine, dar insist să o caut, chiar dacă e tot mai greu de găsit de când cu exclusivităţile astea dintre (alţi) producători de bere şi proprietarii de cârciumi (mă refer la genul de exclusivitate "eu îţi dau moca umbrele şi scrumiere pentru terasă, tu vinzi doar berile mele").

De dragul concurenţei dintre produse, nu dintre producători, de dragul varietăţii, de dragul Stellei, voi continua să o caut şi să o cer, cu riscul de a ajunge aşa sau aşa:

Veneţia

Am intrat în galerie!

poliţist epitet

Se ia un poliţist comunitar (azi s-a nimerit dl. Buzoianu) şi se pune în punctul A (pentru că aşa a zis şeful), astfel încât, dacă vii dinspre Naţiunile Unite pe Victoriei, intri pe Domniţa Anastasia şi după cca zece minute de stat în coloană dai să continui spre Brezoianu, constaţi că nu poţi. De ce? Pentru că nu te lasă dl Buzoianu. Bun, presupunem că dl poliţist comunitar are şi un motiv, să-l întrebăm:
- Bună ziua, am biroul mai jos pe stradă, ce se întâmplă?
- E blocat.
- (No shit?!?) Şi pe unde intru?
- Prin Brezoianu.
- (Aha, deci înapoi în Calea Victoriei, înapoi la Naţiunile Unite, apoi pe Splai şi intru prin Brezoianu). Nu mergeţi mai bine, atunci să staţi sus (în punctul B), să nu mai intre lumea din Victoriei şi să facă bucla asta de pomană?
- Haideţi, mergeţi că blocaţi circulaţia.
- (Să mori tu?!?) Eu blochez circulaţia?!?

După ocolirea de rigoare, parcare şi constatarea motivului blocării străzii, revin (de această dată ca pieton).

- Bună ziua, în caz că n-aţi înţeles ce vă spuneam mai devreme din maşină, vă sugeram să mergeţi dumneavoastră sau un coleg sus, la intrarea pe stradă, să nu mai lăsaţi lumea să facă bucla degeaba.
- Credeţi că sunteţi primul care îmi spuneţi asta? Mi-au mai zis un milion de oameni.
- ...

Atunci, văzând zorile ivindu-se, Şeherezada, sfioasă, tăcu.

Aleg, deci exist

În fiecare zi, ceas de ceas, clipă de clipă, am de ales. Liberul arbitru este cel mai bun prieten al meu.

Aleg ce gândesc, ce spun şi ce fac. O teorie spune că aleg chiar şi ceea ce simt: bucurie, tristeţe, frică sau furie. Şi dacă tot stă în puterea mea să aleg, atunci aleg.

În urmă cu trei ani, în mijlocul unei ierni secetoase, regizată parcă de autorii teoriei încălzirii globale, am ales să mă întristez până aproape de lacrimi la gândul că fetiţa mea de numai un an la acea vreme, nu va mai avea ocazia să se joace în zăpadă aşa cum o făcusem eu în copilărie. Am ales apoi să mă înfurii pe toţi cei care erau – în viziunea mea de atunci – responsabili pentru acest fenomen: politicienii şi corporatiştii reci, pragmatici, însetaţi de profit, dominaţi de interes personal şi nepăsare faţă de mediu. După o vreme am optat pentru resemnare: este prea târziu, mi-am zis, nu mai e nimic de făcut. Zilele următoare, însă, mi-au aşternut în drum noi şi noi răscruci.

Căsuţa noastră, cuibuşor de economii

Sunt cunoscute drept clădiri eco, sustenabile, pasive sau independente energetic. În proiectarea şi construcţia lor se ţine cont atât de impactul asupra mediului cât şi de calitatea vieţii, siguranţa şi sănătatea locatarilor. Pot fi spaţii rezidenţiale (individuale sau ansambluri), de birouri, industriale, comerciale, spitale sau şcoli. Pot fi clădiri noi sau renovate. Sunt o îmbinare de tradiţie şi tehnologie de ultimă oră şi – dată fiind combinaţia nefastă de schimbări climatice şi criză economică – ar putea deveni ultima „tendinţă” pe piaţa imobiliarelor din România (aviz dezvoltatorilor).

După extazul din 2008, anul 2009 i-a adus pe întreprinzătorii din imobiliare în preajma agoniei. Fie pentru a-şi individualiza oferta într-un an cu competiţie acerbă, fie pentru a-şi salva investiţia într-o piaţă îngheţată, investitorii au apelat la cele mai năzdrăvane sloganuri şi campanii publicitare pentru a atrage cumpărătorii, iar brand-urile „green” au fost de departe preferate. Până aici nimic rău, însă dincolo de gardul vopsit, nici proiectele nici construcţiile nu aveau vreo legătură cât de mică cu protecţia mediului. Pentru că o construcţie nu devine subit „verde” doar pentru că a fost ridicată într-un parc, pe un câmp cu iarbă, pe malul unui lac cu mătasea broştei sau într-o pădure proaspăt rasă. Nici acoperişurile din azbest, nici pereţii de BCA căptuşiţi cu polistiren, nici termopanele şi nici cei câţiva tuia plantaţi – eventual în ghivece – ici şi colo nu fac o clădire „eco” ci cel mult una ieftină.

e vremea plantărilor

Atenţie, se plantează! Iată mai multe acţiuni la care se caută voluntari:

20 martie, sat Chiţcani, comuna Costeşti (jud. Vaslui) - acţiune din cadrul proiectului "România prinde rădăcini".

Zece hectare vor fi împădurite cu stejar, frasin, păr, arbuşti şi tei. Se va pleca din parcarea din faţa Consiliului Judeţean Vaslui, se asigură transport (în măsura în care sunt solicitări şi din Huşi şi Bârlad), sandwich şi apă. Detalii şi înscrieri (până azi, 17/03) aici.


20 martie, în zona Comunei Voinesti (la aproximativ 20 de km de Iasi) - acţiunea IaSi Plantează

20 şi 27 martie, Vizureşti (jud. Dâmboviţa) - o acţiune Ovidiu Rom

24 aprilie, Sadova (jud. Suceava) - acţiune din cadrul proiectului "România prinde rădăcini". Detalii şi înscrieri aici.

E nevoie de un trădător

Nu m-aş fi gândit vreodată că o mega-producţie hollywood-iană poate semăna cu o mega-afacere de pe la noi. Şi totuşi, ficţiunea de pe planeta Pandora, prezentată în Avatar, ultimul film semnat James Cameron, seamănă izbitor cu realitatea de la Roşia Montană, comuna transilvăneană cu iz de El Dorado: atât locuitorii Pandorei, na’vi, cât şi cei ai Roşiei Montane trăiesc în strânsă legătură cu natura şi trecutul şi formează comunităţi mici, arhaice, bogate în tradiţii, credinţe şi legende. Na’vi au Copacul Vieţii, stânci plutitoare, banshee zburători şi tanathor-i feroce, cei din Roşia au tăuri, galerii dacice şi romane şi poveşti cu morojniţe şi vâlve. Atât unii cât şi ceilalţi sunt pe cale să plătească pentru „păcatul” de a se afla în calea întreprizătorilor veniţi de departe – de pe Pământ, respectiv din Canada – ca să exploateze bogăţiile din subteran. Pentru că Pandora deţine cel mai bogat zăcământ de unobtanium, un minereu fabulos ce valorează „20 de millioane per kg”, iar Roşia Montană – conform studiilor – ascunde în subsolul ei peste 600 de tone de aur şi circa 2000 de tone de argint.

în aşteptare ...

cu tălpile curate

Altă dată, primăvara, de sub stratul de omăt îşi scoteau gingaş căp'şorul, ghioceii. Acum răsar la tot pasul răhăţeii (sau răhăţoii, în funcţie de rasă şi dietă). Nu mă refer la cei însoţiţi de un petic de hârtie, şerveţel sau ziar - deşi am întâlnit şi d-aştia destui - ci la cei autonomi, de câine.

Chiar ieri am "botezat" unul şi întâmplător, imediat după, am dat de campania asta. N-am înţeles exact de ce ar trebui să-i scriu primarului - poate pentru a face ceva cu rămăşiţele maidanezilor din gestiune - dar sunt întru totul de acord cu tragerea de mânecă a posesorilor de patrupede canine. Nu de alta dar m-am săturat să se uite vecinii mustrător la mine de fiecare dată când îmi plimb propriul exemplar, alfel educat la şcoli înalte să folosească exclusiv spaţiile special destinate şi pândit la tot pasul de punguţa-mi din dotare.